Traditii si obiceiuri romanesti

Semnificatiile busuiocului in credinta

Se spune ca busuiocul s-ar fi nascut din mormantul unei fete udat cu lacrimi de catre iubitul ei, pe care il chema Busuioc. Ca sa capete puteri tamaduitoare si puteri divine, busuiocul trebuie semanat in dimineata de Singiorz. Cu ajutorul lui fetele tinere isi pot visa ursitul si au noroc in dragoste. Trebuie doar ca in ajunul marilor sarbatori sa poarte busuiocul in par, la briu ori in sin sau sa-l puna sub perna seara.

Busuioc sub perna

Fetele incearca semnele propriului destin: cauta chipul viitorului sot in forma pe care o ia plumbul sau cositorul topit si apoi brusc solidificat prin turnarea in apa; stau peste noapte in fata unei oglinzi, marginite de doua lumanari, pana ce zaresc chipul viitorului barbat; pun busuioc sub perna si apoi se culca, sperand sa-si viseze sotul.

In noaptea de Boboteaza, dar si in Ajunul sarbatorii de Sfantul Andrei, fetele isi pun busuioc sub perna pentru a-si visa ursitul. Din batrini se spune ca, in noaptea de Boboteaza, fetele carora le arde de maritis trebuie sa lege pe inelar un fir rosu de lina ori matase, de care sa innoade o ramurica de busuioc luata de la popa si sa puna apoi crenguta sub perna. Seara se face o turta de faina foarte sarata; nu se bea apa, ci doar un strop de agheasma, apoi se maninca turta si se merge la culcare. De asemenea, in credinta populara, busuiocul protejeaza de ganduri si spirite rele, asadar daca porti o crenguta de busuioc in portofel, vei avea noroc la bani.

Busuiocul – simbolul fidelitatii

Dupa ce preotul termina de aghesmuit oamenii in biserica, se spune ca este bine ca fetele tinere sa prinda manunchiul de busuioc sfintit, daca preotul il arunca. Cea care apua prima va reusi in ceea ce si-a propus, dar trebuie sa le dea si celorlalti din busuioc ca sa i se indeplineasca dorinta. Acest busuioc sfintit pus sub perna in noaptea de Sfantul Andrei te ajuta sa visezi ce soarta vei avea. Un obicei asemanator intalnim si la Boboteaza, cand un inotator trebuie sa gaseasca crucea, pe care preotul o arunca in apa inghetata. Se spune ca in acel an scapi de orice rau, daca ai fost primul care a gasit crucea. Busuiocul se tine la icoana, se poarta la san, inchis intr-un medalion sau in geanta, deoarece reprezinta un adevarat talisman care te protejeaza contra farmecelor si atrage dragostea fiind simbolul fifelitatii si al relatiilor de lunga durata. Fetele care se trezesc de dimineata, de Boboteaza, se stropesc cu apa sfintita si busuioc ca sa fie placute de baieti. Iar de Anul Nou, duc la apa un manunchi din aceasta planta si il lasa pe mal, ca sa vada cel indragit ca ea este gata de casatorie.

La candela, se tine un pahar de agheasma cu busuioc, iar in ramurelele lui se lasa o ata rosie neinnodata si picaturi de miere. Cu aceasta miere de la candela se atrage persoana iubita ca sa i se pare dragostea dulce precum mierea si frumos mirositoare precum busuiocul.

21 noiembrie - Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

In aceasta mare sarbatoare, parintii Ioachim si Ana, tinandu-si fagaduinta, au venit sa aduca in Biserica pe fiica lor, Fecioara Maria, in varsta de numai trei ani, ca un dar sfant lui Dumnezeu.

Biserica cea Mare este in fapt Templul lui Solomon din Ierusalim care avea o incapere mai presus decat orice in aceasta lume, unde nu intra decat o data pe an, singur, arhiereul. Aici se pastrau Chivotul Legii, in care erau cele doua Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, Toiagul lui Aaron, un vas cu mana din cea care cazuse spre hrana evreilor in pustie, dupa ce trecusera Marea Rosie, cand au fost eliberati din robia Egiptului.

Cu aceasta ocazie la Nazareth au venit toate rudeniile lor, caci Sfantul Ioachim era de neam imparatesc, iar Sfanta Ana, de neam arhieresc. Fecioara copila imbracata cu podoabe imparatesti si condusa de sfintii parinti si de alte fecioare tinere cantand din psalmii lui David, cu faclii aprinse in maini, s-au indreptat spre templu unde au fost intampinati de multime de popor.

Implinire si alinare

In Vechiul Testament, familia fara copii era socotita blestemata. Asa erau si Ioachim si Ana, de langa cetatea Nazaret. Ei nu si-au pierdut increderea in Dumnezeu si au continuat sa se roage Lui sa le dea si lor un copil. Domnul a vazut credinta lor si le-a daruit o fetita, careia i-au pus numele Miriam (Maria). Nume Maria inseamna alinare, implinire si fagaduinta. Spre sfirsitul vietii, parintii Mariei au dus-o la Templul din Ierusalim. Cind au ajuns in fata Templului, Fecioara a inceput sa urce singura treptele, fara a se opri pe fiecare treapta dupa cum era rinduiala. Preotul Zaharia, tatal Sfintului Ioan Botezatorul, a luat-o de mina si a dus-o direct in Sfinta Sfintelor. Acolo, niciodata nu intra parte femeiasca si nici preotii, ci numai arhiereul, o data pe an. Fecioara Maria a fost incredintata preotilor si unor fecioare mai in virsta. Petrecea cea mai mare parte din viata ei in rugaciune. Ducea o viata ingereasca. Dimineata se ruga in Sfinta Sfintelor, apoi lucra cu celelalte fecioare lucru de mina. A stat acolo pina la virsta de 15 ani, curatindu-se si sfintindu-se ca vas ales al Domnului. In timp ce se afla la templu, a primit vestea ca va fi mama Mintuitorului nostru.

Camasa de in a lui Hristos

Fecioara Maria, incredintata preotilor si unor fecioare mai in varsta, petrecea cea mai mare parte din viata ei in rugaciune si vorbire cu Dumnezeu, prin citirea Sfintelor Scripturi. Ducea o viata ingereasca. Dimineata se ruga in Sfanta Sfintelor, pana la ora noua. Apoi pana la ora trei, lucra cu celelalte fecioare lucru de mana; torcea lana si in, tesea matase pentru vesmintele preotesti si altele.

Se spune ca, insasi camasa de in cea necusuta de mana, pe care a purtat-o Domnul Hristos, Fiul ei cel scump, a fost tesuta si impletita chiar de Maica Domnului. In timpul mesei Fecioara Maria nu manca cu celelalte fecioare, ci se ducea inauntrul bisericii, unde se ruga pana tarziu. Acolo venea Sfantul Arhanghel Gavriil si ii aducea paine ingereasca. Aceasta mancare fiind ingereasca tot trupul si sufletul ei se indumnezeise, iar rugaciunile ei se inaltau in ceruri. Ea vorbea acum cu ingerii, iar bucuriile ei erau negraite, supunerea desavarsita si smerenia dumnezeiasca.

Vovidenia – sarbatoarea dedicata luminii

Cea mai noua sarbatoare dedicata Fecioarei Maria - Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (He eisodos tes theotokou, Praesentatio Beatae Mariae Virginis ad Templum), numita popular Vovidenia, dateaza din sec. al VI-lea. Ea comemoreaza ziua in care parintii Ioachim si Ana o duc pe Maria la Templul din Ierusalim. Intrarea in Biserica a Maicii Domnului se sarbatoreste pe 21 noiembrie.

Biserica Sfanta Maria cea Noua

Nasterea si copilaria Mariei sunt descrise in evanghelia apocrifa Protoevanghelia lui Iacob, al carei autor presupus este Iacov (Iacob), fratele vitreg al lui Isus, numit si Iacov cel Drept sau „fratele Domnului”, primul episcop al Ierusalimului (in anul 62, de Paste, evreii l-au ucis; in anul 2002 i s-a gasit urna de piatra utilizata la inmormantare).

Maria s-a nascut (dupa unele ipoteze) in anul 23 i.Hr. Cum la implinirea varstei de trei ani Maria a fost incredintata Templului, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului ar fi avut loc in anul 20 i.Hr. In consecinta, Ioachim si Ana au murit in anul 19 i.Hr.

In sec. al VI-lea, sub domnia lui Iustinian (527-565), s-a ridicat la Ierusalim o biserica inchinata Fecioarei, numita „Biserica Sfanta Maria cea Noua”. A doua zi dupa sfintire, care a avut loc pe 20 noiembrie 543, a inceput sa fie serbat hramul Sfintei Marii. Sarbatoarea s-a extins in mai putin de un secol in tot Orientul crestin, dar in Occident (desi cunoscuta) ea nu a fost introdusa oficial decat de papa Sixtus al IV-lea, in 1472. Suprimata de papa Pius al V-lea, s-a impus definitiv incepand cu pontificatul lui Sixtus al V-lea, mai exact din 1585. In concluzie, aceasta sarbatoare exista numai din 21 noiembrie anul 543.

Credinte populare

In calendarele populare, Vovidenia este ziua in care incepe iarna. O sarbatoare dedicata luminii, care nu trebuie sa se lase invinsa de intuneric. Moartea nu trebuie sa infranga viata. De aceea, in noaptea de Vovidenie, la fel ca si in noaptea magica a Craciunului, cerurile isi deschid portile si oamenii credinciosi si smeriti pot sa le vada adancurile pline de stele si ingeri, ba - cei drepti si curati din cale afara - il pot zari chiar si pe Isus, imparatul luminii, simbolul vietii vesnice.

Vovidenia este o sarbatoare dedicata privirii, ochiului curat, de inceput, fara nori de pacate, ochiul caruia i se arata minunile cerului. In stravechime, de Vovidenie, taranii romani sfinteau la biserica un fuior de canepa, cu care se stergeau apoi pe ochi ca sa le curete izvorul vederii. Tot in aceasta zi, se da de pomana „lumina de veci”, o lumanare despre care se spune ca nu se va stinge niciodata pe lumea cealalta, luminand pentru sufletul celor morti. De asemenea, se aprind lumanari si se da de pomana pentru sufletul celor ce au murit fara veghe, al celor morti, inecati, intre ziduri de intuneric. Lumanarile aprinse pentru morti neimpartasiti sunt inalte cat un stat de om. Dupa ce se aprind, se invartesc in forma de colac si se lasa sa arda vegheate de o icoana a Maicii Domnului. Daca se intampla sa ninga la Vovidenie, va fi iarna grea. Cum va fi vremea in ziua de Vovidenie, asa va fi toata iarna.

Lasata Secului de Craciun

In data de 15 noiembrie, incepe pentru crestini Postul de 40 de zile, care precede marele praznic al Nasterii Domnului - Craciunul. Acest post care inchipuie ajunarea de 40 de zile a lui Moise, pe Muntele Sinai, in asteptarea primirii Tablelor Legii, precum si ajunarile patriarhilor Legii Vechi (Avraam, Isaac si Iacob) este randuit de Biserica Ortodoxa pentru ca venirea lui Mesia, nascut din Sfanta Fecioara Maria, se cuvine sa fie asteptata cu post si rugaciune. Postul Craciunului are 40 de zile, el incepe pe data de 15 noiembrie si se incheie in noaptea de 24 spre 25 decembrie.

Cu o zi inainte de inceputul postului, mai precis in 14 noiembrie, se sarbatoreste Lasata Secului de Craciun, zi care se petrece in familie, cu mancare si bautura.

Indepartarea de la obiceiuri lumesti

In mod obisnuit, cuvantul sec, din sintagme precum „lasatul secului” sau „mancare de sec", este inteles ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. „Lasatul secului” ar insemna deci inceputul vremii de sec, lasatul postului. Secul pe care il lasa postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumesti. De aceea, lasatul secului este mai intai de toate un indemn la reculegere, la reinnoirea vietii prin lasarea pacatelor si a preocuparilor desarte si prin intoarcerea spre Dumnezeu. Asa se spune in frumoasele cantari bisericesti de post: "Ziua postului parasire de pacate sa-ti fie, suflete, si catre Dumnezeu plecare si apropiere". Postul este prin excelenta timp de rugaciune, de cainta si marturisire a pacatelor, de infranare, de rabdare si mai ales de iertare.

40 de zile de post

Timp de 40 de zile, crestinii ortodocsi sunt in perioada de post a Craciunului. Din punct de vedere al alimentatiei, este un post mai usor fata de cel al Pastelui, fiind mult mai multe zile in care poate fi consumat peste. Abia dupa aceste 40 de zile de post si rugaciune, crestinii se pot bucura pe deplin de Nasterea Domnului

In aceasta perioada de 40 de zile, crestinii ortodocsi vor consuma numai produse de origine vegetala. Practicat, de mii de ani, transmis din generatie in generatie, a devenit parte integranta a vietii crestinului. Motivat sentimental si religios de exemplul lui Iisus Hristos, precum si de evenimentele legendare din viata Bisericii Crestine, postul se tine in diferite perioade ale anului, avand durate si grade de severitate diferite, in functie de evenimentul la care se face referinta. Postul Craciunului are 40 de zile, incepand la data de 15 noiembrie si se incheie pe 24 decembrie.

Dezlegare la peste

In timpul Postului Craciunului, Biserica ingaduie in anumite zile consumarea unor alimente sau bauturi care figureaza pe lista "neagra" in aceasta perioada. Dezlegarea la peste. Pestele a fost socotit simbolul crestinilor. Astfel, se poate manca peste si preparate din peste in toate zilele de sambata si duminica cuprinse intre 21 noiembrie si 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, in zilele de praznuire a unor sfinti cu cinstire mai larga in toata lumea ortodoxa, precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioarei Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul).

Descantecul – un obicei stravechi inca la moda

Se spune ca arta descantecului „se fura", nu se invata. Ca femeile cunoscatoare nu au voie sa explice descantecul, ci doar sa-l rosteasca, insotit de alte cateva elemente magice. Transmise de la o femeie initiata catre novice, doar prin viu grai, descantecele romanesti se regasesc fragmentar intr-o serie de creatii folclorice cu alta destinatie: doine, colinde, cantece si basme. Textele descantecelor care au fost publicate in diverse antologii au fost culese de cercetatori in ultimul secol. Taranul roman nu le-a scris niciodata. Asa cum nici alte texte folclorice nu sunt scrise, creatia populara fiind o productie eminamente orala.

Semnele deochiului

Durerea de cap, depresia, ghinionul in dragoste sunt atribuite in credinta populara fortelor malefice, farmecelor „directionate” spre oameni de catre persoane care le vor raul. Nu exista dovezi clare daca aceste credinte au sau nu vreo urma de adevar sau daca descantecele dau, intr-adevar rezultate, dar, cu toate acestea, se practica si astazi.

„Semnele” cele mai frecvente ale deochiului sunt durerile de cap foarte puternice, starile de greata si de lesin. Certurile dese din casa sunt, de asemenea, considerate „semn rau”. O vorba din batrani spune ca tot ce se leaga, se si dezleaga. In popor, sunt cunoscute mai ales practici vrajitoresti ca legarea barbatului, facutul de urat, de ulcica, de betie, facut pentru sporul la lucru. Se spune ca pentru deochi este de ajuns ca cineva sa fie invidios sau manios pe altcineva. De aceea, exista obiceiul de a-i cere persoanei care ne face complimente sa „ne scuipe de deochi”. In credinta populara exista mai multe elemente de care daca se tine cont, nu poti fi deochiat: se spune ca trebuie sa porti o haina pe dos sau un obiect vestimentar de culoare rosie, care protejeaza de farmece. In folclor, culoarea rosie, data pe foc, sange si soare era atribuita vietii.

Descantec de deochi

Chiar si in zilele noastre, lumea mai crede inca in deochi si se teme de el. Ca sa-i fereasca de deochi, parintii leaga o funda rosie sau o sforicica la mana bebelusului, deoarece se considera ca un copil mic atrage foarte multe priviri admirative si acest lucru i-ar putea purta ghinion micutului. Descantecul se spune suflandu-se asupra celui deochiat de trei ori: „Fugi deochi,/Dintre ochi,/Fugi deochetura/Ca te-ajunge vant din gura./Fugi, deochiat,/Ca te-ajunge vant turbat (...)/ca eu cu gura te-a descantat,/Cu mana te-am luat/Si in vant te-am aruncat,/Sa ramaie (numele deochiatului)/Curat, luminat/Ca floarea campului/ Ca roua diminetii”.

Descantec de dragoste

Vechi de cand lumea, sunt descantecele de dragoste. Descantecul de dragoste se spune in fata unei flacari, in trei seri de marti, in timp ce invalui focul cu o crenguta de alun. Pe vremuri, se credea ca, prin puterea acestuia, femeile aduceau la ele, prin vazduh, pe barbatii care le erau dragi. Versuri sunt usor de retinut: „Foc, focusorul meu,/Eu te-oi invali, tu nu te invali/Eu voi dormi, tu nu dormi/Eu voi somna, tu nu somna/Eu voi visa, tu nu visa,/Sa te faci laur, balaur,/Cu solzii de aur,/Sa te duci la ursitorul meu,/Sa-l impungi, sa-l strapungi,/Si sa mi-l aduci”.

La sate, exista descantece cu plante magice pentru fetele ramase nemaritate. Conform traditiei matraguna are puteri nemasurate. Ritualul insa este destul de complicat: femeile trebuie sa mearga in zori de zi sa caute matraguna in padure, departe de sat, intr-o liniste deplina. Orice sunte anuleaza vraja. Matraguna se taie de la radacina, iar fetele nemaritate danseaza in jurul plantei, zicand: „Matraguna, poama buna, marita-ma peste o luna!”.

Deochiul sau deochiatul este cea mai populara „vraja” care se crede ca se poate face asupra cuiva. In esenta, este privirea magica, nascuta din invidie, rautate sau ura profunda, pe care o atinteste o persoana asupra cuiva, asupra animalelor sale si chiar a lucrurilor. Individul astfel privit incepe sa aiba tot felul de ghinioane, se imbolnaveste, in general vorbind, ii merge tot mai rau.

Obiceiuri practicate si azi

Descantatoarea, o persoana cu mare credinta si frica de Dumnezeu, descanta de deochi trecand ascutisul unui cutit nefolosit de trei ori in crucis intr-un pahar cu apa neinceputa in care arunca, inainte de a descanta, niste carbuni sau chibrituri care au fost partial arse. Initiatii spun ca se vede imediat daca victima respectiva este deochiata sau nu, carbunii scufundindu-se sau nu, in apa.

O afectiune pricinuita de privirea admirativa, invidioasa sau rautacioasa a unor persoane, care se crede ca dispun de o vibratie malefica, este numita deochi si trece doar cu un descantec.

Descantecul de sanatate

Descantecul de sanatate se face intr-o sambata dimineata. Cea care descanta trebuie sa se trezeasca devreme, inainte de rasaritul soarelui, sa umple o oala cu apa si sa inmoaie in ea un buchetel de busuioc sfintit cu care sa stropeasca in jurul ei. Apoi face semnul crucii si rosteste urmatoarele versuri: „Boli necurate, boli spurcate/mergeti in pustietate, la mine sa nu veniti/sa nu va lipiti de capul meu, de trupul meu, de sufletul meu/mergeti in loc departat, in pustiul fara viata, in pustiul cel de foc, in pustiul cel de gheata!”. Isi face apoi cruce spre rasarit si continua: „Maicei Domnului m-am rugat,/ Maica Domnului m-a ascultat,/Bolile le-a adunat/departe le-a aruncat/bolile s-au vindecat/si am ramas frumos si sanatos/curat si luminat/la trup, la cap si la suflet/Ca de Maica Domnului lasat”. Iese apoi in prag, se stropeste cu apa pe tot corpul, pe fata si pe cal si spune: „Cum straluceste soarele in zori/Asa sa straluceasca trupul meu,/capul meu, sufletul meu,/de curatenie si de sanatate/cum nu poti trece cu piciorul marile/asa sa nu poata patrunda bolile/in casa mea, in trupul meu, in capul meu, in sufletul meu”. Arunca apoi apa ramasa peste pragul casei. Ritualul este practicat cu precadere la inceputul fiecarui anotimp. Se spune ca prin acest descantec se mentine sanatatea corpului si a sufletului.

Descantece si ustensile

Obiectele necesare descantecului sunt la romani diferit de cele din alte culturi. Bagheta magica a zanelor din basmele apusene nu apare in ritualul romanesc. Dar multe dintre obiectele folosite, chiar si in cazul descantecului, pot fi inlocuitori ai acesteia. O coordonata bine definita a descantecului traditional romanesc este asigurarea sprijinului personajelor divine, cu precadere a Maicii Domnului si a lui Dumnezeu, un soi de garanti ai eficacitatii demersului teurgic. Tocmai de aceea, bagheta magica a vrajitorului din basme este inlocuita cu crucea sfanta, cu care se performeaza gesturi de binecuvantare mai intai peste apa neinceputa, apoi peste bolnav, pentru ca duhurile necurate sa il paraseasca.

Fierul are un loc aparte in ritualul magic. Rolul apotropaic al metalului a fost preluat in timp de anumite obiecte din gospodarie. Asa se explica descantatul cu coasa. Mai interesanta este insa simplificarea obiceiului de la nastere. Femeia era asezata pe plug, pentru a i se asigura cea mai buna pozitie. Aceasta practica a fost reinterpretata, astfel incat s-a ajuns la plasarea unui obiect de fier langa femeia care urmeaza sa aduca pe lume un copil, crezandu-se in puterea tamaduitoare a metalului.

Fiecare sat avea o baba descantatoare

Persoana care descanta este intotdeauna femeie. Aceasta regula a practicii poate fi o reminiscenta a importantei pe care femeia o avea in acest spatiu geografic in lumea precrestina. Se spune ca femeile sunt privilegiate in ceea ce priveste arta magiei, mai ales datorita profilului lor psihic: cred mai usor, invata mai repede, au o aplecare naturala spre tot ceea ce este special, inedit, ciudat, sunt mai sensibile si mai profunde. In plus, au mai mult timp liber decat barbatii si isi petrec mai mult timp in spatiul casnic, domestic. Sunt mai legate de copii si pot actiona mai usor atunci cand acestia sunt bolnavi, dar nu trebuie uitate nici legaturile speciale dintre femeie si lucrurile necurate, legatura veche, de la facerea lumii, al carei semn individualizator feminin este, printre altele, ciclul menstrual, care impune anumite interdictii magi-coreligioase, dar favorizeaza alte acte magico-ritualice.

Fiecare sat avea cate o baba descantatoare care cunostea intreg procedeul descantatului, cu dublul sau scenariu: gesturile premergatoare si textul poetic al descantecului de leac. Se folosea o recuzita magica (apa ne-nceputa luata in conditii speciale, carbuni din vatra, alaturi de cruce, pana, matura sau alte obiecte investite magic). Bolnavul se vindeca, dar cu o singura conditie: daca avea incredere in puterea actului terapeutic magic. In context, forta cuvantului, a logosului ritualic, avea o pondere decisiva, atunci cand era manipulat asa cum trebuie de performerul actului magic".

Practici magico-religioase

La romani a existat mereu o legatura foarte puternica intre religie si practicile magice. Poporul roman a fost crestinat inca de la formare, din primele secole dupa Hristos, astfel incat magia a fost contaminata cu elemente religioase. Acelasi lucru s-a intamplat si cu celelalte ritualuri traditionale, precum nunta, inmormantarea, botezul, sarbatorile agricole, colindele etc. Multe vraji se fac si se desfac si astazi la biserica. Lumanarile aprinse invers sau acatistele date pentru nenorocirea cuiva sunt doar cateva exemple.

postat de shaman70 | General | 0 comentarii